Fă-ți smartphone-ul să te ghideze în vacanță

În post-ul anterior spuneam că anul acesta îmi doresc să călătoresc mai mult. Îmi place să descopăr locuri și oameni noi, îmi place să admir clădiri vechi, să  “urmăresc” istoria, să simt civilizația…
Călătoriile se pot face spontan sau după o pregătire și o documentare serioasă ce constă în consultarea unor ghiduri turistice, identificarea obiectivelor ce merită vizitate, pregătirea unor trasee, cumpărarea sau tipărirea unor hărți de pe Internet. Cum smartphone-ul sau “telefonul inteligent” este din ce în ce mai prezent în toate momentele din viața noastră m-am gândit că ar fi bine să vă prezint o suită de aplicații care m-au salvat vara trecută, atunci când am fost în vacanță în Viena.

TripAdvisor CIty Guite    City Guide Image

Este vorba despre ghidurile gratuite dezvoltate de către echipa TripAdvisor  atât pentru Android cât și pentru iPhone.  Mie mi s-au părut niște aplicații foarte utile, mai ales că funcționează offline, nu ca Google Maps care necesită conexiune la Internet – extrem de scumpă în roaming.

Pentru cei care nu știu încă TripAdvisor este un site pe care sunt prezentate recenzii referitoare la obiective turistice, hoteluri și restaurante din toată lumea.  Utilizatorii site-ului postează “review-uri” destul de ample, acordă fiecărui loc un anumit număr de stele, pe baza cărora vă puteți decide ușor în alegerea unui restaurant sau hotel, de exemplu. De asemenea puteți găsi foarte multe sfaturi utile în călătoria voastră.

Aplicațiile pe care voiam să vi le prezint sunt dezvoltate de cei de la TripAdvisor și rulează pe telefoane și tablete cu Android și pe Iphone. Deși mă voi repeta trebuie să menționez că aceste aplicații funcționează offline, fără a fi necesară conexiunea la Internet, atât de costisitoare din punct de vedere al costurilor în roaming.
Dintre facilitățile oferite am remarcat:

  • existența hărții orașului, pe care sunt marcate obiective turistice, hoteluri, restaurante;
  • trasee preconfigurate cu diverse obiective și durate între câteva ore și câteva zile. Aceste trasee au fost create și optimizate către experții TripAdvisor;
  • hărți clare cu traseele mijloacelor de transport în comun, foarte utile când vizitezi un oraș mare;
  • funcția Point Me There, prin care telefonul dotat cu GPS (al meu are GPS, nu A-GPS deci pe cele cu A-GPS n-am testat) devine un asistent personal care te ghidează către obiectivul selectat;
  • o secțiune de sfaturi utile redactate de către editorii TripAdvisor. Aceste sfaturi se referă la stilul de viață din orașul respectiv, reguli de circulație, etc.;
  • recenzii publicate de utilizatorii TripAdvisor pentru hoteluri, restaurante și atracții turistice. În excursia mea la Viena m-a ghidat după review-uri pentru alegerea restaurantelor la care am mâncat și nu am regretat deloc acest lucru;
  • posibilitatea de a crea așa numitele Trip Journals (jurnale de călătorie) ce conțin fotografii, recenzii și care pot fi share-uite cu ușurință pe Facebook.

La momentul scrierii acestui post ghidurile offline TripAdvisor sunt disponibile pentru mari orașe din Europa, America de Nord și Asia, dintre care aș menționa: Barcelona, Berlin, Budapesta, Istanbul, Londra, Madrid, Paris, Praga, Roma, Viena, Chicago, New York, Las Vegas,Seattle, Toronto, Vancouver, Beijing, Hong Kong, Kyoto, Tokyo, Singapore.

1 Comment

  • Foarte util a fost smartphone-ul tau si aplicatia de la TripAdvisor in vacanta aceea 🙂 Daca nu l-am fi avut am fi fost “pierduti” definitiv in Viena. Nu ca ne-ar fi parut rau …. Altora le-ar fi parut rau 😛

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!

*