Browsing "Solutii IT"

Ce este o mașină virtuală

Se pare că la sfârșit de an mă apucă cheful de scris pe acest blog. N-am uitat niciodată de el, dar timpul nu îmi permite să scriu atât de des și de mult pe cât mi-aș dori.

În ultima postare prezentam un mod simplu de a rula programe MS-DOS mai vechi pe sistemele de operare recente, mai ales pe cele pe 64 de biți. În articol menționam și posibilitatea utilizării unor mașini virtuale (virtual machines). Cred că este momentul și locul potrivit pentru a explica noțiunea de mașină virtuală.

Fiecare dintre noi are instalat pe computer un anumit sistem de operare, fie el Windows sau Linux.  Uneori apare nevoia rulării unor programe mai vechi, incompatibile cu sistemul de operare instalat, sau, în cazul unor entuziaști, apare dorința experimentării unor sisteme de operare exotice. Veți spune că pentru asta s-a inventat conceptul de dual-boot, adică instalarea în paralel a două sisteme de operare, însă această operațiune este consumatoare de timp și necesită repartiționarea hard-disk-ului, acțiune care poate produce pierderea datelor dacă este făcută incorect.

Soluția minune este reprezentată de mașinile virtuale, niște programe speciale care permit rularea în paralel a mai multor sisteme de operare.  Practic dacă ai Windows 8 instalat pe calculator și vrei să testezi ultima versiune de Ubuntu, cu ajutorul unei mașini virtuale vei putea rula Ubuntu într-o fereastră, ca pe orice program instalat pe computer. Nu e nevoie de setări complicate, repartiționări și modificări prin BIOS.

Read more »